Ziar Nr.59
Comentariul zilei 27.02.2018 Autor: CdH
Lege vs. Lege
Ceva s-a petrecut azi, ceva ce aduce o lumină nouă și o mare speranță pentru noi toți.
Am auzit argumente pro și contra. O luptă între două tabere pe care doresc să le definesc conform convingerilor personale.
Tabără cea mai puternică, cea mai influentă, cea a guvernului. Un ministru în funcție, rectorul unei univesități, un excelent didact, un vorbitor profesionist.
Versus instituția atacată prin șefa ei. Doamna responsabilă pentru lupta contra corupției.
Și ce am văzut?
Un spectacol de cea mai joasă speță, concertat de purtătorul de cuvânt al guvernului penalilor.
Renegat de toată lumea, dezgustător prin comportament, prin conținutul și maniera discursului.
Șefa DNA care stă în calea corupților și deschide poarta pușcăriei pentru cei ce au furat, trebuia demisă, instituția desființată, legea întoarsă, țara vândută.
Au făcut-o în bună măsură și vor continua consecvent.
Toate acuzațiile aduse DNA au fost simplu, precis și fără echivoc respinse.
Numele Codruța devenit emblemă a justiției curate s-a dovedit a fi la înălțimea prețuirii noastre.
Tendința de înjosire și de confiscare a României a fost brusc întreruptă.
O luminiță la capătul tunelului ne spune că era Dragnea§Co. va lua sfârșit foarte curând.
Exemplul acestei doamne care nu s-a lăsat doborâtă și care și-a riscat viitorul pentru dreptate, poate îl va convinge și pe președintele țării. Țara nu poate fi salvată doar de o doamnă singură.
Este nevoie ca acolo unde legea nu se respectă și penalii vor să o schimbe și conducătorul suprem trebuie să treacă peste piedicile legale și să demonstreze tărie. În numele poporului pe care-l reprezință să uite de viitoarea candidatură și să facă curățenie în politica țării salvându-i viitorul.
Cu legea pe lege călcând, spre învierea neamului!
0 comentarii