Ziar Nr.49

Publicat de Christian Em. de HILLERIN pe

Comentariul zilei 18.01.2018   Autor: CdH

SINGURI

Am rămas singuri față în față cu jandarmii, polițiștii, gardul guvernului și ceva mai departe și ascunși în spatele legilor lor, politicienii.

Șobolanii ciumei roșii au mușcat și infestat rând pe rînd, totul. Nici o instituție a statului nu mai are independență fiind conduse de oamenii puși de ei.

Noi ne mirăm, ne revoltăm și stăm la gura sobei.

Pe vremea când chiaburii erau băgați în pușcărie, când profesorul și preotul satului dispăreau peste noapte, când s-a făcut stabilizarea și naționalizarea, când au fost interzise partidele politice și când au început congresele partidului comunist, atunci la fel am privit și am ridicat din umeri.

Atunci granița era închisă. Pușcăria a cuprins toată țara.
Acum, cui nu-i place n-are decât să plece. Au făcut-o câteva milioane. Noi trăim din ajutorul lor, al celor ce trăiesc printre străini cu dorul de țară și părinți în suflet.
Noi cei rămași așteptăm minunea, care nu vine.

Ultima speranță a fost deșartă. Cel mai puternic om al statului, e mai slab chiar decât noi cei neputicioși.
Teatrul pe scena politică continuă. Nu mai privește nimeni cu interes fiindcă e circ.

Suntem captivi și lanțul cu cătușe e scurtat încetul cu încetul.

Vom muri ca și părinții noștri, cu speranța că vin americanii și care nu au apucat să trăiască împușcarea lui Ceaușescu. Tot acolo suntem.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *