Ziar Nr.185

Ne-am bucurat că am trecut cu bine alegerile.

Am venit puțini la urne fiindcă parcă nu se merită.

I-am ales și ce folos. Acum se ceartă pentru scaune.

Ce să înțelegem când pe liste apar persoane cu cazier pătat.

Ce să-i credem când sunt tot ăia de care ne-am săturat.

Ne așteptam la oameni noi.

Nici să nu încercați să înțelegeți jocurile și negocierile ce se poartă.

Credeam că peste noapte scăpăm de penali, înlăturăm trădătorii, schimbăm secția specială, ICCJ, CCR și băieții deștepți, sefii serviciilor speciale, amantele și nepoții din instituții dar mai ales să recalculăm pensiile după contribuție.

A fost un vis frumos, dar m-am trezit.

Un partid făcut în timp ce noi dormeam, mic și plin de întrebări își cere drepturile parlamentare.

Cum se spune, îmbătați de victoria nesperată își dau arama pe față.

Avem un președinte Ali-Baba și 40 de aleși ai poporului, hotărâți să intre în basm.

Virusul ne-a demonstrat neputința, dezordinea, lipsurile și incompetența.

Nimeni nu respectă instrucțiunile bune sau rele cum sunt ele.

Vrem nunți, sărbătoriri, adunări libere cu sau fără mască.

Biserica face legea ei.

Când a fost mai grav, ca să instaurăm ordinea și să supunem poporul rebel, am instaurat starea de urgența cu ordonanță militară.

Când au apărut soldații pe stradă parcă am devenit disciplinați.

Se pare că președintele a fost inspirat și a adus la cârma vaporului în derivă, un general. Bravo!

Așteptam minunea. Generalii armelor terestră, aeriană și navală sunt apărătorii țării.

Azi cei mai mari dușmani ai poporului sunt aici printre noi.

România la un pas de dezastru, nu a scăpat încă.

CSAT trebuie să instaureze starea de necesitate.

Nu ne dorim revoltă militară ci demiterea parlamentului penal, un guvern interimar militar și un tribunal militar de urgență.

Eliminarea elementelor nocive din politică și economie și confiscarea averilor ilicite este calea spre o însănătoșire naturală.

Oare Președintele nu vrea, nu poate sau nu i se permite de undeva.

Avem sprijinul NATO, al UE, Germania și Franța, toți au nevoie de o graniță puternică la est dar noi sovăim, mimăm și aplicăm românescul „se poate și așa”!

Până când?