Ziar Nr.15

Nimic nu mai merge după tiparul cu care vrând-nevrând ne-am obișnuit. Asta înseamnă stabilitate. Bună sau rea, dar continuă.

Trăiam cu speranța că la noi merge mai greu dar urmează calea cea bună.

Ne-am obișnuit să nimic nu e perfect, dar va fi mai bine.
Acum ne trezim la realitate.

Cel cu cuțitul în mână nu taie pâine săracilor, nu este părintele grijuliu al neamului.
S-a dovedit a fi trădător de țară, mincinos, aservit la răsărit și avar. Și nu e singur. E înconjurat de cei numiți parlamentari.

Ei nu mai reprezintă poporul ce i-a ales. Sunt slugile salariului primit.

Ne imaginam un domn la cârmă. Dar are mâinile legate.

Funcția îi acordă puteri de care se teme să se folosească.

Vede că țara geme în declin. Și tace.

Este seful armatei, are conducerea consiliului de apărare al țării, și țara arde.
Un singur gest e de ajuns. Armata apără Țara!

Trădarea este judecată de tribunalul militar de război.
Ne războim cu virușii de care nu ne-am vaccinat la timp.

Prima pensie neplătită va fi prima salvă de tun.

În fața țăranului cu furcă va sta armata cu tunul. Armata ascultă de comandă. Dar cel ce comandă e nesigur, bijbâie.

Comandante trezește-te! Țara e în primejdie!

Rachetele americane vor ruginii la fier vechi fiindcă noi toți am uitat pentru ce le-am primit.