Biserica și Familia

Publicat de Christian Em. de HILLERIN pe

Decizie ISTORICĂ a catolicilor: Alianţă cu Biserica Ortodoxă pentru modificarea Constituţiei

Decizie istorică a Bisericii Catolice din România. Episcopii au decis să facă alianţă cu Biserica Ortodoxă Română pentru a susţine demersul de declanșare a referendumului pentru modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României, conform e-communio.ro. Se doreşte modificarea acestui articol pentru a se scrie ‘negru pe alb ‘ că familia este alcătuită exclusiv dintr-un bărbat şi o femeie.

„Noi, episcopii catolici din România reuniţi în perioada 3-5 mai 2017 la Cluj-Napoca, în sesiunea plenară de primăvară a Conferinţei Episcopale Române, am luat act de amânarea discuțiilor cu privire la cererea de modificare şi reformulare a articolului 48, alin. 1 din Constituția României, după cum urmează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Reafirmăm, împreună cu cele 3 milioane de cetățeni, care au semnat un demers în această privință, că înlocuirea termenului „soţi” din actuala Constituţie cu sintagma „un bărbat şi o femeie” reflectă cu mai mare claritate modul de înţelegere a ceea ce este căsătoria creştină şi familia în România. Doar căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, şi numai în acest caz vorbim de căsătorie, poate garanta supravieţuirea unei societăţi şi a culturii sale; aceasta nu poate fi pusă pe picior de egalitate cu alt fel de uniuni pe care echivocul din termenul „soţi” îl poate ascunde.

Categorii: ARTICOLE

0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *