Alege !
Unde nu ție foame și nici oboseala nu te răpune. Acolo nu duci grija salariului, a abonamentului de telefon sau TV, nu ai griji cu banca și nici de fisc nu-ți pasă. Daca ai ajuns acolo, ai murit și ești în rai. Dacă nu, trebuie să te trezești, că viața este altfel. Și nu e cum Dumnezeu a dat-o, ci cum cei de lângă tine au hotărât-o.Cei pe care nu-i cunoști, dar i-ai ales să te conducă. Acum regreți, că de alții mai buni nu ai avut parte.
Va trebuii să aștepți o șansă nouă. Dar nu legat la ochi și surd la adevăruri.
Omul e supus greșelii dar cei mai rău este că uită ce greșeală a făcut și o repetă.
Când soarta va sta din nou în puterea ta de a decide, stai o clipă și gândește.
Avem o șingură viață! Cui o încredițezi?
Celui ce ți-a promis că nu vei suferi de frig, foame și oboseală. Dar te-a mințit! Bunicii și părinții tăi au trăit vremuri mai bune fiindcă au avut un conducător, unsul lui Dumnezeu.
Istoria actuală a impus-o Stalin. Ne paște un război de ocupație, dar nu ne pasă, nu are cine să ne apere și noi murim oricum azi, mâine.
Dar la copiii noștrii te-ai gândit?
Dacă n-ai făcut-o până acum, ai timp până la următoarele alegeri!
0 comentarii