Ziar Nr.60

Crapă zidurile considerate nemuritoare. Se înclină turnurile de strajă. Au secat fântânile. Se năruiesc drumurile.
Tot ce credeam că e bun și de durată, alunecă pe stratul de nisip. Ne lipsesc fundațiile pe stânca de granit.
Țara este stână fără câini și lupii urlă de foame. Ne năruim fiindcă nu mai avem nici pe ce ne sprijinii nici cine să ne arate calea spre adevăr.

Anii tinereții noastre sau scurs fără ideal, ne-au astupat urechile cu miciuni bine ticluite, ne-au orbit cu lozinci socialiste și ne-au inventat o istorie falsă. Au subminat forța de supraviețuire a națiunii  și ne-au transformat într-o turmă de oi docile.

Speram că vin americanii. Și la ce bun că au venit?
Au găsit o țară fără oameni, fără putere de muncă, fără resurse, fără trecut sau viitor.
Tot ce ne mai preocupă este pâinea de mâine.

Pe drum întâlnesc bătrâni tăcuți, copii fugiți de scoală, bărbați bolnavi, infirmi sau alcoolici, femei răpuse de grija casei cu bărbat plecat la muncă afară.

Am vândut tot fierul vechi, nu mai avem loc de muncă, am uitat munca câmpului și am citit ultima carte în liceu.
Deasupra dezastrului se rotesc vulturii ce mai găsesc un hoit bun de divorat.
Prosperă și se hrănesc din suferința noastră, în timp ce ciocârlia nu mai cântă.