Ziar Nr.221

Am privit fascinați venind pe sub Arcul de triumf o coroană și un sicriu.

Moment unic, emoționant, înălțător.

Am savurat măreția ceremoniei și am înțeles respectul cuvenit.

Dar Coroana de oțel a Monarhiei era o copie. Iar în sicriu era victima noastră, a celor ce l-am condamnat.

Poate acum ne dăm seama ce am avut și am pierdut.
Coroana României și Regele, puteau să treacă vii, în aplauzele noastre, iar noi cu plecăciune să urăm Trăiască Regele!
Cortegiul a trecut. Ne întoarcem acasă și avem timp să cugetăm.

Am căzut pe gânduri în timp ce afară în fața Palatului Regal poporul așteaptă într-o coadă fără de sfârșit. Nu ne ajung o zi și o noapte.

Așteaptă să le vină rândul și fiecare singur în fața adevărului tăcut să-și ceară iertare pentru complicitate, pentru vinovăție și ateism.

Cel mai măreț conducător al neamului, singurul uns de Dumnezeu, Regele Regatului, Mareșalul Armatei ascultă spovedania noastră.
I-am făcut judecată nedreaptă, l-am ridicat pe cruce, l-am țintuit departe de țară, l-am uitat și i-am întors spatele.

Majestate iartă-ne că am fost proști și nu te-am meritat!

Îți mulțumim Sire!

Prin moarte pe moarte călcând, acum pe ultimul drum, ne-ai arătat calea cea dreaptă.