Menu

Ziar Nr.75

Comentariul zilei 06.10.2018   Autor: CdH

Veto

Pentru cei ce ne întreabă, cine va fi pe tronul României?

Partidul Monarhist nu propune un Rege anume, nu face recomandări.
Noi susținem o formă de guvernământ, Monarhia. Dorim să încheiem migrarea de la socialism către democrație, să stabilizăm orientarea vestică conform tratatelor cu aliații noștrii.
Dorim să participăm la elaborarea legislației în Parlament.

Legi constituționale, corecte, clare și călăuzitoare pentru o guvernare favorabilă țării.

Personal, fiecare dintre noi poate avea simpatii.

Ne-am născut și crescut sub dominație comunistă fără istorie, credință și tradiții.
Oricât am dorii, nu putem scăpa de doctrina implantată și nu am avut comparații.
Celor ce sunt nostalgici le propun să rămână contemplativi pașnici.

Celor ce caută motive pentru schimbare și așteaptă o imagine a unei orânduiri noi, le oferin două exemple.

Am fost martorii unor evenimente ce au dezvăluit adevăruri îngropate. Au demonstrat starea de spirit a unui popor dornic de bunăstare și bunăcuviință.
Marile supermarketuri au introdus un consum scump dar ne-au acomodat cu ordinea, igiena, diversitatea comerțului modern. Telefonia mobilă și internetul ne-au oferit comunicare liberă și informare necenzurată. Munca în străinătate ne-a creat amărăciune dar am cunoscut stilul civic democratic.

La multe am răspuns cu primitivism, manelism, reticență și înapoiere culturală.
***

O primă trezire a fost evenimentul ieșit din canoanele luptei de subzistență generat de decesul Regine Ana.
Nu se știa bine cine este și ce îi datorăm. Guvernul și-a pus amprenta și nu a accepta funeralii naționale. Poporul buimac și-a arătat totuși simpatia pentru noțiuni străine nouă, regalitate, onoruri, aristocrație, case regale, respect.

A venit momentul relevant. Decesul Regelui Mhai. Ceva s-a schimbat. S-a făcut publicitate, s-au făcut pregătiri și România și-a primit Regele înapoi.

Ceea ce a urmat a depășit orice așteptare. Cozi interminabile, zi și noapte, flori și lacrimi, îngenunchiere și rugă în fața unui simbol recâștigat. Din adâncul sufletului unui popor oprimat a izvorât mirul învierii.
Nimeni și nimic nu putea stăvilii vulcanul gata să erupă și să măture istoria mincinoasă.
Ceremonia a fost cel mai grandios eveniment prezentat și înfăptuit în chip misterios.
A șters din memoria noastră paradele comuniste unde coloanele se târau prin fața tribunei.
A demonstrat o coordonare cu precizie matematică, militară.

Au renăscut crucea, afetul de tun, Coroana de oțel a României, cortegiul militar, diplomația, regalitatea și credința în Dumnezeu.
Poporul a plâns și s-a bucurat, în liniște, respect, ordine și supunere liber consimțită.

Am recunoscut o țară uimită de putere ei, unită în durere și dornică de schimbare.
Minunea ține trei zile și praful uitării stă să stingă trezirea.

***

Avem un eveniment fericit. Doi tineri își unesc destinul.
Nunta regală de la Sinaia deschide din nou ochii omenirii.

Nepotul Regelui, bărbat din bărbații tronului, ne oferă parfumul monarhiei.
Tinerețe, eleganță, flori și sărut, aplauze, calească de poveste, călătorie în ochii uimiți ai bulevardului, felicitări și dragostea poporului.

Aceeași pregătire exemplară, farmecul perfecțiunii, compliment închinat capetelor încoronate venite să arate României calea către normalitate.

Nu participăm la balul și masa regească dar ne întoarcem mai bogați, mai înălțați cu noblețe în suflet.

Deci se poate!

Tremură politicienii de frica dreptății divine. Dar nu vă faceți griji fiindcă și în Monarhie trăiesc partidele politice. Dar cu un Rege nu mai avem alegeri prezidențiale repetate. Avem continuitate și un garant.
Înlocuim un președinte fără putere, cu un Conducător cu drept de decizie și veto regal.

Iar întrebarea despre succesiunea regală și-a găsit răspunsul!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *